Pironit

Vroiam să scriu un text. N-am mai făcut-o. 

Încă se aplică ce-am scris aici, atunci, ultima dată când a fost Ana în vizită.

Vlad Ursulean - tânăr jurnalist revoluționar

Să fi fost plecat prin munți și tot ai fi auzit de Vlad Ursulean

A devenit nume de casă odată cu viralizarea articolelor lui despre #revoluția din decembrie, pentru interviurile din ambele baricade și relatarea video la persoana I din mijlocul conflictelor.

L-am întâlnit la ultimul job și l-am invitat să-mi pozeze pentru un portret. Aici îl vezi așa cum îl văd eu: omul cu o cameră de gât, înconjurat și reprezentat de propriile-i cuvinte.

De urmărit, pentru că-i un om cu pasiune și vrea să mute munți.

Workshop Blogoree

Prin noiembrie m-am infiltrat într-un workshop Blogoree, susținut de Vlad Petreanu, despre blogging.

Și-n pauzele dintre seminarii, portretizam.

Colega de Redescoperă România,  Anne-Marie Chelariu

mr. Daniel Papa

Tânărul antreprenor și coleg de Redescoperă România, Andrei Basoc.

Poate-chiar-mai-tânărul jurnalist Vlad Petreanu.

Scurt și la obiect.

Calea Vânturarița

    De când mă știu, de când mi-aduc aminte, am privit spre același vârf de munte.

    Pentru că acolo am trăit. Pentru că nu pot să-ți povestesc cum am crescut în București, dar pot să-ți descriu fiecare vară scursă la bunici. Pentru că aici abandonam apartamentul doar ca să ajung la școală, iar acolo părăseam exteriorul doar cât să dorm (nici măcar cât să mănânc, că fructele abundă printre ramuri).

    Mă simt atras către el. Probabil în același fel în care un expat se gândește mereu la orașul de baștină. Și dacă ajung acolo, încep să umblu prin împrejurimi, de fiecare dată mai departe decât am făcut-o vreodată. E o rețetă destul de bună să nu te plictisești.

Ziua A

    Baraca de mai jos e din ziua în care am ajuns. Am luat camera și-am plecat peste dealuri, spre un sat vecin. Deja apunea soarele. E o problemă mai mare decât ai crede pentru că dealul opus este mai înalt și taie toată lumina prematur. Și drumul meu cobora sub vârful dealului pe care mă aflam deja, deci prea puțin timp pentru alte cadre.

Panoramă. 16mm x 6 verticale. Imaginea ar fi arătat destul de diferit fără polarizator și cele două filtre graduale plasate sus care să-mi adune expunerea.

     Dar am găsit destul timp după să mă așez pe un copac doborât și să filmez o parte din ce vedeam. Era frig și vântul nu ajuta deloc. Și copacii desfrunziți vuiesc, clătinându-se ca papură gigant, hipnotizant.

     Destul. Hai acasă. În spiritul aventurii, am ocolit. Am avut nevoie de mai bine de o oră să mă întorc pe poteci și prin ravene încă necunoscute.



 Ziua B

     Planul era să mă duc pe aceeași pajiște. Pentru răsărit. Și să văd după ce-mi rămâne de făcut. Aveam timp, n-aveam de gând să-l irosesc stând acasă.

     Am înghețat. Nu exagerez. Eram înfofolit bine, dar am înghețat.

Panoramă. 35 mm x 7 verticale. Fără filtre. N-am pe măsura diametrului.

    A trecut momentul optim. Dar timp încă aveam. Am plecat spre munte. Am condus prin vale, pe lângă râu, prin ce mai rămăsese din zăpada din umbră. Pe drum, într-o curbă, deja vedeam muntele cum se apropie.

     Am urcat două ore pe jos, peste dealuri, spre munte. Aveam în spate destul echipament inutil; doar trepiedul lipsea - singurul instrument de care chiar aș fi avut nevoie.

     Am ajuns sus, lângă mănăstirea Pătrunsa. Deja eram în parcul național Buila - Vânturarița, destul de aproape cât să mă secere cristale de gheață din vârf de fiecare dată când bătea vântul printre piscuri.

Nu există drumuri rutiere care să ajungă până aici sus. Așa că întreabă-te cum au fost construite clădirile din imagine și complexul mănăstiresc (e prin dreapta; nu-i vremea lui să fie prezentat acum.)

 
      Prea mulți nori. Lumina nu mai era bună. Am avut timp și spațiu doar cât să mă-ndrept să fac poza de mai sus. Nu numai că am făcut greșeala să plec de acasă fără mâncare sau apă, dar trebuia să fiu în oraș în câteva ore. Și drumu-i lung.

      M-am întors și-am zis că o să revin. Mereu o să revin.

trestie

despre cum ne înclinăm în bătaia vântului.

Arta Decupajului

Aici ar trebui să fie versiunea mare.

    De la ce-am pornit?

    Când am făcut poza, intenția era să o decupez exact cum o vezi. Teleobiectivul meu se întinde până la doar 85 mm. Și nu-i prea mult. Bine, e senzor crop, deci e mai mult un 85 x 1.6 = 136mm. Tot nu de ajuns. Așa că am recurs la decupaj ca să încadrez pe plac.

    Acum arată ok. Aproape cum îmi doream. Și dacă te uiți în versiunea mare furnizată mai sus, o să vezi că-i destul detaliu rămas. Și nici măcar nu-i versiunea de detaliu maxim (albumul nu acceptă întinderi mai mari).

    Dar ideea din spatele articolului e alta: mai puțin înseamnă mai mult / less is more. O înveți după ceva timp. Pentru că prima mea reacție, după ce aterizez într-un cadru, e să încerc să cuprind cât mai mult din scenă? De ce? Am doi ochi, cu asta se ocupă: absorbție panoramică.

    Așa că: decupează! Ca aici, Castelul Bran. Și cadrul general e impresionat, dar nu-i nimic din ce n-ai mai văzut deja. Și din tot muntele, colțul ăsta mi-a atras privirea. Zoooom. Bine, acolo am mărit zoomând obiectivul, dar principiul e același.

    Ei, și din imaginea panoramică de la începutul haoticului post, îți prezint câteva decupaje atent tăiate. Atenție la oameni. :-D

Arborele Strămoșesc prins în templul Soarelui? Eliade ar avea ceva de zis despre asta.

Scurtă istorisire a unei nopți cu insomnii. Și ploaie.

scurtă istorisire a unei nopți cu insomnii. Și ploaie.

priveam pe fereastră

cum ploaia cade peste oraș

așa că m-am urcat în mașină

și-am plecat la drum

ploaia mă izbea în valuri

am urcat, trecut prin poartă

aburul mi-era neclar

străzile erau pline de crengi și tablă

-sfârșit-

programare la doctor

2012. Început de an. Momentul perfect să-l întrebi câte suflete mai costă porția de Succes.
Doctorul te poate vedea acum.

Cadrul e de pe primul film pe care l-am tras vreodată, un Kodak Color. Celelalte patru filme consumate în excursii din generală nu pot fi luate în considerare. :D
Încerc să folosec o perioadă Prakticaul proaspăt reparat. A venit prin casă cam odată cu mine, prin '87, dar a rămas semi-defect printr-un toc dintr-un dulap dintr-un colț. Acum ne probăm reciproc. Vor urma.

a l e

  Ea și eu ne-am întâlnit pe 3, în jur de 3. Și-am folosit 35ul pentru toate portretele ei.
  E greu să-ți dai seama ce gândește. Tradițional, te oprești undeva în ochii albaștrii și-ți iese din minte să mergi mai departe. Lațul părului blond. Progresiv, primești replici istețe, sarcasm și ironie. Investighezi. Intrigant.

  Post dedicat (cândva și continuat) încă enigmei Alexandra Maier, unul dintre cei mai inteligenți indivizi pe care-i cunosc, unul dintre cei mai buni prieteni. ”Om cu bune intenții și coloană vertebrală”.

Mirela Trăistaru pentru Arte și Meserii

Am pozat iar pentru Revista de Arte și Meserii. De data asta e numărul 8, și-l găsești aici. 
Interviul cu artistul plastic Mirela Trăistaru îl găsești la pagina 60, în revistă.