Nov 25, 2008

I See Dead People

Rânduri fără noimă scrise, în timpul săptămânii, pe drumul spre job. Varianta brută.

De când am intrat în rândurile Morţilor Vii parcă lumea a devenit prea gri.

Să fie doar o coincidenţă ca e iarnă acum sau doar am rămas fără culoare în ochi? Mă uit dimineaţa în metrou şi nuanţa de gri din jurul lor doar se accentuează. Şi eu sunt un simplu novice pe lângă cei care deja nu mai au nevoie de ochelari de soare.

Aş spune că România suferă de insomnie dar adevărul este că României nu îi place să se trezească dimineaţa. Cui i-ar plăcea?

O viaţă întreagă privind în gol, chinuindu-te să nu adormi în picioare, visând deja la ce vei face peste 8 ore. Acele 8 ore fatidice peste care ţi-ai dori să sari, să sari direct în patul cald şi comod pe care l-ai lăsat acasă, tânjind după cineva să odihnească.

Dimineţi închinate lui Hypnus.

Toţi privesc spre podea, spre pantofi, spre guma întărită şi spre petele cu origini necunoscute ale căror forme te duc cu gândul că însuşi Rorschach le-a pus acolo să îţi testeze starea.



Cadrul face parte dintr-o serie care aşteaptă să vadă lumina lcdurilor încă din iulie.
Poate reuşesc să o postez până la sfârşitul anului.

3 comments:

  1. interesante ganduri...dar cred ca aceasta monotonie ar putea fi indepartata daca oamenii ar fi mai implicati. si eu eram asa pana anul trecut...de anul asta am venit la facultate si sunt si implicata in Corul Studentilor din Timisoara. Ceea ce doresc tuturor, si tie, sa scape de sentimentul ca sunt ca niste "morti vii" este sa se implice! in ceva interesant, inovator si care provoaca la lucruri mari pentru lumea in care traim! Succes!

    ReplyDelete
  2. De abia astept sa vad restul seriei. Te urmaresc. Pana una alta, sper ca nu o sa aluneci in tagma celor care-si dubleaza scriitura cu fotografii. Ar fi fain daca ai reusi sa mentii proportii egale intre cele doua sau un soi de echilibru.

    Zora

    ReplyDelete
  3. Nu sunt un orator atât de bun încât să îmi permit să suplinesc cadrele lipsă cu texte meşteşugite.
    Sunt conştient că nu pentru asta sunt urmărit. :P
    Seria Govora este în ultimele etape de postproducţie. O voi posta luna asta, sper.
    Mulţumesc pentru interes, Zora. ^_^

    ReplyDelete

Stay a while and listen...or type.