Sep 6, 2010

Bistrița și fluxul


     Postul ăsta se tânguie de ceva timp în chinurile facerii. Nu pentru că ar fi unul extraordinar de complex sau pentru că aș porni vreun nou trend în postări. Doar pentru că nu știam ce să fac cu pozele.

    Am ajuns câteva zile prin Vâlcea, primele din anul ăsta când nu m-a plouat continuu, și am reușit să fug o zi într-un loc pe care vroiam să-l vizitez de mult ca să-mi exersez peisajele acvatice.    

    Bistrița mea nu e Bistrița ta. Când auzeam undeva numele ăsta nu mă gândeam la Nord, nici gând la Năsăud. Eu aveam apa mea pe care o vizitam o dată pe an. Vizita la bâlciul de pe islazul vecin era obligatorie, camuflată de pretextul pelerinajului religios la mănăstirea cu hramul sfintei Mării. Și fie vorba între noi, nu ratezi mare chestie la adunarea cu pricina, că nu-i departe de ce se întâmplă aici.

    Dar peisajul, taică, e definitoriu. De fiecare dată mă mâna să-l revăd. Dar acum am rupt tradiția și-am plecat din proprie inițiativă, doar pentru el. Dimineața devreme am pus mâna pe vrednica Dacie 1310 Break, am trezit din somn doi verișori și am plecat într-o scurtă expediție de 8 ore pe valea Bistriței.


Rodul mai multor cadre lipite, prinse dimineața de lângă mănăstirea Arnota.
(click pe ea, că-i mare)


     Acum probabil că ai observat deja că poza postată-i mult mai mare decât dimensiunea obișnuită.  Motiv de bucurie. :D Mai multe schimbări în platformă îmi dau voie să le pun aici direct la dimensiunea la care au fost încărcate, deci n-o să te mai rog prea des să dai click pe poze să le vezi mai mari. :D

     Să purcedem. După ce am urcat și coborât muntele, am ajuns prin râu. Sunt sigur că are potențial mai mare de atât, dar ăsta-i riscul când te așteaptă persoane fără răbdare la mașină. :)) 

     Vroiam să le public în două posturi, dar e păcat să se piardă povestea pe drum. Așa că le atașez în două seturi.


Setul colorat 
 (profunzimea criteriilor mele de selecție te impresionează)


Pe sub pod, sub privirile curioase ale turiștilor O.O





aval





amonte



Setul mai puțin colorat


Cea mai mică piatră din apă, cea de lângă latura stângă, era de trei ori mai mare decât mine.





Te obișnuiești repede cu apa rece care îți trece de genunchi. Când ieși din apă scoți aburi pe gură dar picioarele îți sunt fierbinți. Oarecum amuzant. :]




Da. E lapte.


    Mersi că ai rezistat până aici. De obicei nu mă-ntind la scris, ai văzut, dar acum e așa de ușor să o fac. Și aș mai avea așa multe de zis. Dar ajunge. Mulțumesc, Blogger, că asculți. :D



9 comments:

  1. Pfoai de mine si de mine cum au iesit!

    ReplyDelete
  2. Să fie oare începutul? Reînceputul? :D

    ReplyDelete
  3. E rotund ăsta, mă, cum îi zice. Pământul?

    ReplyDelete
  4. E mai mult efectul panoramic de la lipirea cadrelor împreună decât curbura pământului, dar transmite mai bine sentimentul. :]

    ReplyDelete
  5. avem domne si noi mordor-ul nostru ;))

    ReplyDelete
  6. Dadada, călătoria din Comitat până-n Mordor e plină de primejdii.
    Laptele e unul dintre nenumăratele pericole pentru că (probabil nu știai) hobiții nu tolerează lactatele. :))

    ReplyDelete
  7. incredibil de frumoase... as vrea sa fiu acolo...

    ReplyDelete
  8. Și ce te reține?
    Ai văzut că am pus localizarea cartografică prin text. Știi cum să ajungi. Aș zice că faci 3-4 ore de mers lejer cu mașina personală.
    Poți să ajungi sus pe culme taman când soarele coboară și lumina devine prețioasă. :>
    Du-te.

    ReplyDelete
  9. aplauzele mele, ai reusit sa starnesti interesul unei persoane deloc pasionate de fotografie.

    am sa mai trec pe-aici. :)

    ReplyDelete

Stay a while and listen...or type.