Nov 11, 2010

Larger than Life




 
     Poate știi unde-i asta, poate nu. O să-ți zic doar că-i prin Centrul Capitalei. Doar ca să apreciezi mai bine contrastul, dihotomia și tensiunea maniheistă (cu ocazia asta mulțumesc domnului profesor Drujinin, că mi-a fixat în cap noțiuni folositoare).

     Să-ți vorbesc despre antitezele din poză? Neah. M-aș lua prea în serios. Dar e făcută din două cadre lipite. Că-i mare, nu de-alta.

    Dacă ai timp, mi-ar plăcea să-ți aud gândurile despre ea. Chiar dacă sunt negative. În special dacă sunt negative.


8 comments:

  1. pai sa o luam metodic.
    1. mie poza de mai sus nu imi inspira nimica... de tot! o vad inconstient, nu stiu ce imi transmite si intorc capul sau ma uit la imbinarile materialului.
    2. dihotomie?
    3. maniheism? astea sunt cuvinte la care se gaseste usor semnificatia dar in contextul asta (nulitate absoluta a subiectului reclamei...) cat de importante sunt cuvintele? no comment ar fi fost suficient (cred eu...)
    4. antiteze? nu sunt un observator prea profund al reclamelor, deci ar fi misto niste cllarificari
    5. nu sunt o persoana prea educata in domeniul fotografiei, chiar se poate considera ca sunt mai putin decat novice, asa ca ia-ma mai incet cu neologisme
    Anticipatele multumiri sunt in avans, ca sa zic asa...

    ReplyDelete
  2. Domnule GabiC,

    Mă voi adresa cu un ton formal până când (și dacă) îmi veți permite să mă adresez cordial. Eticheta o cere. :]

    Mea culpa că m-am lăsat dus de valul ermetismului și-am folosit (ce în viziunea mea sunt) mai multe sinonime pentru ”antiteză”. E risc ocupațional de pe vremea când profesorul de română mai sus numit ne propunea extemporale cu cerințe de tipul: ”analizați ataraxia în lirica eminesciană” și ”căutați trăsături care să evidențieze tensiunea maniheistă în basmul cult”. Deci era mai mult un inside joke. Cu mine. :))) Și colegi din fostul meu liceu.

    Dar antiteze există. Sau contradicții, dacă doriți. Dar în primul rând trebuie să menționez că nu judec calitatea și eficiența reclamei de sine stătătoare. Deci nu mă pot pronunța asupra a ceea ce dumneavoastră numiți ”nulitate absolută a subiectului reclamei”. O critic doar prin poziția ei în cadru și relația cu celelalte elemente din imagine.

    Acum, concret, ce-i în ea? O femeie uriașă prin comparație cu buticul de la picioarele ei. Este perfectă, izolată în pătratul ei monocrom, fără haos sau alte hățișuri. Ce reprezintă acel pătrat, ce încearcă să vândă această reclamă, e în contradicție directă cu mediul proxim (clădiri roase de vreme și integritate arhitecturală îndoielnică, haosul cablurilor, public inexistent și un oarecare iz de neprosperitate).

    Recunosc că pe mine m-a frapat mai mult dimensiunea, apoi compoziția. Adică am văzut imensitatea asta de peste Dâmbovița și-am simțit nevoia să mă apropii. Apoi liniile mi-au furat ochiul și asta a fost.

    Apreciez sincer că v-ați răpit din timp să redactați un răspuns așa cuprinzător. Posibil să-mi fi scăpat ceva pe parcurs. Dacă da, vă rog să-mi semnalați și-o să-ncerc să mă explic în timp util.

    Am ezitat să menționez din start tot ce am scris aici pentru că n-aș vrea să influențez prea mult privitorul. Da, îmi place să aflu ce gândește după ce o privește dar aș vrea să ajungă singur la propriile-i concluzii. Indiferent de valență.

    O seară bună. :]

    ReplyDelete
  3. Negative, da: simplu. Prea simplu. Te-ai dus fuguta si ai pozat in cel mai antitetic oras cea mai antitetica zona si probabil una din cele mai antitetice portiuni din zona respectiva. Dupa care te-ai minunat: antiteeeezaaaaa, dihotomieeeee.

    simplu deci. Prea simplu. ca si cum te-ai duce-n padure sa pozezi muschi si frunze. cacat, ce altceva sa pozezi!? asa si tu.

    ReplyDelete
  4. ssssstimabile,

    E un punct de vedere plauzibil, ce ziceți dumneavoastră. Dar de aici deduc câteva chestii: 1) nu sunteți din București; 2) nu-mi cunoașteți restul pozelor cu București.

    În general, cadrele mele bucureștene încearcă să caute genul ăla de calitate a imaginii care să facă privitorul să se gândească în ce oraș vest-european o mai fi și asta? Și-ntr-o anumită măsură cred că reușesc. Pentru că îmi place să promovez părțile bune ale orașului meu, că de hulit se ocupă destui.

    Și știți ce-i amuzant? Imediat pe colț e magazinul Ferrari. Foarte aproape e centrul vechi al orașului, mai sus e Muzeul de Istorie și poziționarea este ultra-centrală. Ultra. Deci dați-mi voie să-mi susțin în continuare ipoteza și să spun că n-am dat ”fuguța la zona antitetică”, ci m-a frapat ea peste ceafă cu metaforicul ciocan roșu când mă plimbam agale ca turistul în propriu-mi oraș. Da, e plin de turiști acolo. Plin.

    Sunteți liber să credeți ce vreți și să afirmați ce puteți. N-o să cenzurez prea curând. Dar reducerea la absolut, de tipul ” ca si cum te-ai duce-n padure sa pozezi muschi si frunze”, nu este un argument valid. Ar trebui să știți asta. E ca și cum ați nega botanica, că’s doar două chestii acolo și-atâta.

    Sau poate chiar sunt atât de superficial. Poate că da.

    Aș prefera să discut cu utilizatori care își fac identitatea publică. Anonimii au tendința să derapeze în decor. Pentru că pot.

    Al dumneavoastră pozar superficial,
    Cătălin Georgescu.

    ReplyDelete
  5. :)))) Imaginea surprinsa nu e fascinanta dintr-o perspectiva compozitionala sau una estetica. Nu ti se fixeaza pe retina si nici nu simti o nevoie obsesiva sa o revezi. Nu cred ca asta era scopul ei! De ce s-ar frustra cineva pt ca nu-i intelege dinamica, e cu adevarat un mister care-mi va rapi cel putin o noapte.
    Mie-mi pare de-a dreptul hilar ceea ce-mi transmite! Ma trimite intr-o dimensiune in care femeia android incearca sa se instaleze, asuprind si razboindu-se cu niste blocuri de ciment hidoase. O fi vreo fashion-ista hotarata sa-si redecoreze imperiul cucerit. Sau poate ca isi atarna perfectiunea printre incoerente vizuale intocmai ca o zeita radianta a carei preocupare e sa fie mai presus de orice.
    Bucuresti Kitsch-os ce esti! Imi smulgi zambete ocazional! Sa te iert?!

    ReplyDelete
  6. Vai cum mă obosiţi cu comentariile astea lungi. Fotograful are dreptate: înainte să sari la concluzii posibil pripite, dă-i o şansă. Uită-te adânc în ochii lui Fergie şi aminteşte-ţi de hiturile care ţi-au zguduit ţevile şi borcanele cu murături. Gândeşte-te ce fericit ar fi fost Gulliver să aibă o uriaşă ca ea pe post de însoţitoare în timpul călătoriilor. Şi-apoi întristează-te că blocurile alea nu sunt decupate dintr-o poză de pe vremea unor oameni care n-au prins hype-ul Black Eyed Peas. Ăla de acum câţiva ani, că acum sunt cam naşpa.

    Cât despre antiteze, mi se pare insultător să nu le simţi, mai ales că ai fost avertizat, tu, privitorule anonim. Nu-ţi trăda superficialitatea sărind să dai cu parul. Fă-i hatârul fotografului şi uită-te la poza aia mai mult decât refrenul de la I Gotta Feeling şi-o să le vezi. Şi-apoi fă-mi mie hatârul şi ascultă muzică mai bună.

    ReplyDelete
  7. eticheta... mama ei de etichetă! :)) din punctul meu de vedere, suntem rude: părinții noștri au copilărit sub același soare, deci ne putem permite persoana a doua. a treia e prea plicticoasă... ok?
    mda... păi la asta mă refeream și eu: adică nu știu la ce să mă uit. nu am educația necesară pentru a aprecia această fotografie, iar postulatele din răspuns mi-au deschis ochii, cam atât cât să văd că nu e noapte... :)
    mulțam fain!

    ReplyDelete
  8. Nu, eu îți mulțumesc pentru vizită și dialog. Mi-a făcut plăcere, sincer. :]

    O zi bună. Și ai grijă în trafic.

    ReplyDelete

Stay a while and listen...or type.