Dec 18, 2010

Un Flux de Nereperat

 



    Și ce ciudată-i viața fără reperele tradiționale.

    Înainte erau clasicele stagii școlare care-ți spuneau cum se-nvârte timpul liber, când să-ți planifici vacanța și ce sacrificii să aduci în echinocțiu ca să promovezi examenele. Apoi ar trebui să-i urmeze concediul ca reper și îngrădire temporală.

   Dar nu mai e niciunul și timpul pur și simplu curge fără jenă. Aș zice că-i nelimitat dar sună mult prea optimist. Mai degrabă nestăvilit. Căci, nu-i așa, timpul nu mai are răbdare.

   Când am ajuns în decembrie? Când? Și de ce e zăpadă pe jos așa devreme? De ce mi se pare că e încă devreme? De ce uit des, așa de des, în ce zi sunt? @_@

   Să-mi fac propriul calendar și sărbători?

    @tehnic: poza e făcută într-o mănăstire de la marginea Bucureștiului. Am ajuns la sfârșitul slujbei și retragerea unei mari mase de oameni , mătura și aspiratorul au ridicat praful în aerul închis.

     Procesarea a însemnat mai mult recuperarea unor detalii din fereastră și înlăturarea unor obiecte din colțurile stângi care distrăgeau atenția și n-au putut fi compuse în afara cadrului când am declanșat. Deci razele sunt ele cum sunt că așa erau ele, căzute peste carte și rupte în grilaj.

    cu 400D + 18-55 @ 18mm f3.5 1/100 iso400 raw

3 comments:

  1. Firele alea suspendate care se termina brusc in cevauri nedefinite sunt de-a dreptul sinistre!
    Imi place!

    ReplyDelete

Stay a while and listen...or type.