Jan 5, 2013

Rabdă, Brădișor.



     În Malaia, pe lângă Voineasa, între munții Căpățânii din nord și Lotru la sud, se scurge și șede un lac. Și-i și rezemat de-un baraj, gâtuit ca-n pâlnie, să nu susure în restul Oltului. Că din apa asta bea tot Râmnicul din Vâlcea. (Sau oare-i Vâlceaua Râmnicului?)




    Brădișor îl cheamă. Și nu l-am mai văzut de acum 11 ani.
    Îl uitasem. Cre'că de-asta nu m-am grăbit prea tare să-l revăd. Sau poate l-am ținut minte, dar prin ochii omului de-atunci. Ce-i sigur e că mi-am petrecut primele ore ale dimineții pe Olt, învăluit de ceață, străduindu-mă să vrăjesc și seduc un alt peisaj drag mie de ani. Am eșuat.

    Urcam agale și-opream la fiecare curbă, c-așa-i stă bine fotografului când lumina-i cântă-n strună. Și zău că trilurile astea nu le mai auzisem de mult. Și sper că-mi înțelegi frustrarea când am ajuns la 11:30 (oră oribilă pentru peisaje, întreabă pe cine vrei) și chiar în momentul în care-mi setasem tot echipamentul pentru panoramare (chiaratunci!) s-a tulburat lacul și adia vântul parcă să mă-ngâne.

   Așa ca asta-i tot ce-am prins. Dar mi-am promis că mă reîntorc.

Panoramă din 4 cadre verticale - 25mm @ 1/13 f/10, iso 100, polarizator + filtru nd gradual + trepied


   Așa că m-am întors. Și înțelepciunea(hem!) dobândită acolo îmi dă voie să-ți vorbesc despre virtutea răbdării și câștigul încercării.




  Ziua următoare.

  Mi-am zis că azi ajung devreme. Că mă duc să campez pe pietre, să mă-ntâlnesc cu primele raze. Deschid un ochi și privesc cerul din patul cabanei: nori. Nori peste tot. Tristețe covârșitoare - o zi irosită. Fericire - nu trebuie să mă ridic din pat.
  Dar am făcut-o. ”Să n-am ambiție de nu.”, mi-am zis. Plus că-i oricând posibil să se curețe atmosfera și să-mi deschidă vederea spre-n sus.

  Conduc spre lac. Cobor iar pe pietre. Nori. Tristețe covârșitoare. 8:46 și asta-i tot ce-am reușit să scot.



Panoramă verticală din 10 cadre - 16mm @ 1/10, f/13, iso 100, polarizator + filtru nd gradual + trepied

   Nu-i rea, dar nu asta aveam în minte. (Arată mult mai bine mare. N-o s-o găsești mai mare de atât, dar dacă ne cunoaștem și vrei, ți-o arăt). Și soarele cade așa de ciudat în noiembrie. Muchiile dealurilor se acoperă reciproc și-și proiectează umbrele în adâncime. E aproape seducător.

  N-aveam de gând să mă-ntorc prea curând la cabană. Mi-am luat în cârcă desaga cu electronice și-ncercam să nu alunec prea tare prin pietrele de râu șlefuite și învelite în mâzgă. Probabil echilibristica-i zen pentru minte, că m-a făcut să mă prind prin ce loc fain pășesc și-am zis c-ar fi total acceptabil să mă bucur că măcar sunt acolo. Așa că am scos telefonul (că asta faci când te relaxezi singur) și-am salvat momentul cu Instagramul.


O combinație răsucită care a făcut câțiva oameni să creadă c-am fotoșopat dubios niște nori pe telefon.

   Mai jos puțin, la următoarea curbă în apă, am zărit o pereche înaripată. ”Noroc!” mi-am zis, ”Lebede.” Am deșertat tot (mai puțin aparatul) și-am plecat tiptil printre tufișuri. Am stat la pândă o țâră, dar nu m-au observat. Erau pe mal și speram la o decolare pe apă. Am setat camera și am ieșit să le sperii. Cel puțin asta îmi imaginam c-o să se-ntâmple când m-or vedea. Nu. Doar s-au așezat în apă și-au plutit agale în amonte.

   Am dus camera la ochi și le-am studiat mai bine. Doamnele erau gâște. Și poate nu ambele doamne. Și are sens să fie păsări domestice, că-s case-n sus.

72mm @ 1/640, f 5.6, iso 500

   Și-acum ce?


   Plutitul în derivă pe lângă apa lacului mi-a făcut bine. N-a reușit să-mi limpezească mintea, nici nu m-a băgat în transă, dar m-a ținut ocupat până s-a-nseninat complet. Dar...tristețe covârșitoare. Acum era prea senin. Ce mă fac cu imensitatea albastră?

   Rezemat în trepiedul nefolosit, văd o scamă pe cer. Una singură. Dar fugea. Ăsta-i semn clar c-o să se aglomereze rapid. Am înfiletat sticlele și montat picioarele, programat intervalometrul și mi-am căutat cea mai potrivită compoziție. Pornit camera și-am lăsat-o să-și vadă de treabă. Trebuia doar să-mi găsesc ocupație pentru următoarea oră. Instagram!


Documentat o parte din ”acțiune” cu telefonul.


Să arăt ce vede camera prin altă cameră, asta era inteția.


#fromwhereIstand. Să faci naveta prin vadul lacului e treabă necurată.

  Obsedat de control cum sunt, nu pot să mă abțin să verific ce se-ntâmplă cu pozele din cameră. Am zărit una dintre cele 236 de poze. Și-am mustăcit satisfăcut.  :-{


16mm @ 1/6, f/14, iso 100, polarizator + filtre graduale nd + trepied


   Cu puțină iscusință și magie, le-am strâns mănunchi și adăugat niște sonorizare atmosferică.
   Tot ce trebuie să faci e să-l treci pe HD după ce-l pornești. Și-apoi să-l urmărești. Și-apoi să-l urmărești iar.




  Trece-l pe HD.

     Ai văzut cum coboară Luna? Nu? Mai urmărește-l. Și-o să mai vezi razele proiectate prin cer și umbra migrând spre stânga. Valurile de nori se sparg și dizolvă-n diagonală, deasupra lacului, și lasă urme pe pământ, traversează coline și izolează case. Încă-mi derulez secvențele-n minte.

     Și ăsta-i și motivul pentru care am întrerupt prematur timelapseul. Undeva-n dreapta mea se-ntâmplă magie și am o singură cameră la mine. Trebuia să pozez cumva asta și telefonul nu i-ar fi făcut dreptate.

    Eu și geometria, romburi, linii și contraste. Locul ăsta abundă. Singura grijă mi-era să țin și celălalt ochi deschis, să văd ce se-ntâmplă-n jur. Peisajul se schimbă rapid.

56mm @ 1/100, f5.3, iso 100, polarizator
  
    Chiar mai jos de poza de mai sus se-ntâmpla asta: o bucată de mal se transforma în insulă. Am apucat să declanșez de două ori pentru că 30 de secunde mai târziu norii se dizolvaseră.Și peisajul era iar plat.

34mm @ 1/160, f5.6, iso 100, polarizator

   Curând după, vântul a început iar să bată răzleț și lumina s-a stricat. Am plecat voios pe serpentine, înapoi spre cabană. 20 de guri înfometate m-așteptau să le aprind grătarul.



   Noaptea târziu, după 02:00, mă-ntorceam pe lac. Găsesc plăcere grozavă să navighez șosele de munte, chiar dacă dau peste stânci prăvălite după curbă sau vaci nesemnalizate adormite pe asfalt. Mai puțin distractiv e când traversezi pături de ceață prin beznă absolută, că nu vezi gheața așezată pe jos. Dar zău că-mi place. :D

  Și-am revenit. Întuneric? N-aș fi zis. Recunosc că mi-a trebuit puțină autoconvingere să cobor pe pietrele de lângă apă, chiar și cu luna afară.


Era mai întuneric de atât, dar îți faci o idee generală de unde reticența mea în aventurarea pe lângă apă.
16mm @ 30sec, f3.5, iso 320


   Poza asta-i ok. Dar ce-i lipsește? Definiție, detaliu, profunzime, lumină. Mai multe lucruri acolo. Și nici n-aveam mult timp la dispoziție. Nu doar că era teribil de frig, dar avea să se-nnoreze curând. Îți dai seama de chestiile astea destul de ușor după ce petreci destul timp afară.

   Mi-am mutat cadrul mai la dreapta. Și-am așteptat. Ce? Să treacă o mașină pe drum. Cât ar putea dura, duminică la 3 dimineața, într-un sat retras în munți? 10 minute? 20? 30? 35 de minute mai târziu a trecut o mașină. M-a surprins. Și-apoi au mai trecut 4. :))


16mm @ 30sec, f/4, iso 1250

   Și ce-am făcut în ăst răstimp, așteptând credincios lângă trepied? Am mâncat ciocolată. Multă. M-am gândit la viață. Mai stat puțin pe facebook. Și mâncat iar ciocolată. Era beznă, totuși, și nu ai prea multe opțiuni. :D



  Acum, dacă (poate) ai reușit să citești toată chestia asta până la final, care-i ideea? Răbdare și-ncercare. Revino într-un loc de mai multe ori. Lumina se schimbă în funcție de oră, soarele oscilează în funcție de sezon. Și dacă nu-ți place ce vezi, așteaptă. Dacă tot nu-ți place ce vezi, schimbă.

   E în regulă să dai greș. Eșecul e firesc și o să vină mai des decât succesul. Persistă. Pentru că nici măcar cel mai divin peisaj nu-i infailibil. Și ambiție nu strică dacă vrei să cucerești. Chiar nu.

  Asta-i tot.


edit 15.01.2014:
Am zis eu c-asta-i tot, doar că nu. Am rămas cu poze din zilele de-atunci. Am tot vrut să le fac un articol propriu, dar mai bine să nu le dezbin. Așa că le aduc aici.












5 comments:

  1. tristetea covarsitoare de la 8:46 este superba..felicitari

    ReplyDelete
  2. ce bine-mi face sa te citesc..multumesc, Catalin!

    ReplyDelete
  3. Foarte frumos! Fotografii care trezesc emotii, surprinse de cineva care poate sa le capteze in imagini. Felicitari pentru ca iti cultivi talentul!

    ReplyDelete

Stay a while and listen...or type.