Apr 4, 2013

Acuarela Bistro



Aceasta-i povestea unui lovebrand.

Un workshop m-a adus aici într-o sâmbătă din februarie. Nu știam despre Acuarela, dar am mai rămas încă două ore peste program doar pentru că-mi plăcea locul.

Am revenit de încă patru ori în două săptămâni (frecvență ridicată pentru cât de des ies în localuri), de fiecare dată cu alt grup de persoane. Nu zic că am reușit eu să-i convertesc, dar s-au convins singuri. Unii dintre ei se mai duc pe acolo doar să mai tragă un pui de somn pe saltelele din mansardă. :))

Și ce-i așa special la locul ăsta? Înainte de toate, oamenii care au grijă de el sunt foarte implicați și cumsecade, omniprezenți.  Aș putea numi-o afacere de familie. Tot ei s-au ocupat de amenajarea și decorarea spațiului, atuul Acuarela. De fiecare dată când ajung acolo plec în explorat și găsesc alte detalii sau obiecte de studiat.

E un spațiu colorat, deasupra unei galerii de artă, care te rupe din monotonie și te-ajută să visezi, fie cu acuarelele de pe fiecare masă, fie cu saltelele amplasate strategic.

Probabil singurul mod în care poți descoperi Acuarela complet e să te așezi pe rând în fiecare scaun, fotoliu, canapea sau pat, pentru că fiecare-ți arată o altă scenă. Și cam asta intenționez să fac.

























Mai multe poze și încă o descriere găsești în articolul la care am contribuit pentru Visuell.

1 comment:

  1. Wow, e superb locul asta, cel putin dupa poze...eu incerc sa fac ceva in genul asta acasa :x

    ReplyDelete

Stay a while and listen...or type.