Apr 22, 2013

verde crud și-albastru pur



 Am ajuns total întâmplător în Fierbinți. Trebuia să fiu la Scânteia. N-au nici în clin, nici în mânecă una cu cealaltă. Poate doar familiacâmpul lexicală. Am fost la aeroport, m-am încadrat greșit spre Ploiești (din nou) și-am zis că acum n-are rost să mă-ntorc așa repede acasă.

Am mers ce-am mers până am dat de ” --> Fierbinți”. Ca ”Las Fierbinți”? Oare arată la fel ca satul din serial? Curiozitatea m-a ajutat să infirm teoria asta, și soarele m-a dus mai departe.

N-aveam idee unde merg, dar mi-am zis că dacă tot sunt acolo poate marginea drumului o să-mi capteze atenția.


Am stat jumătate de oră să aștept poziția potrivită pentru tractor, cu un ochi în iarbă și unul după el.


Nu doar pe câmp se lucra intens.


Apoi am deschis ochii mai bine și-am văzut culoare și lumini și umbre. Îndulcit de polen și hipnotizat de bâzâit, mi-am petrecut următoarele două ore căutând ”bomboane vizuale”, cadre al căror merit e că-s colorate și-arată bine.

În momentul ăsta perfect din an, tot ce-i verde e atât de crud încât lumina trece ușor prin el, și de aici nuanțele astea după care mi se scurg ochii.




Și-am decis că-i momentul potrivit să-mi continui seria de panorame verticale narcisiste, cu un picior în groapă.







 Și pentru că-i sezonul și culoarea face bine la paloare, ți-am făcut un pachet cu wallpapers pentru ecranul computerului, tabletei sau telefonului. Ia de-aici.

aici apeși pentru wallpapers mari și verzi.



Și de abia acum urmează partea mai faină, în care-ți prezint micul timelapse / stop-motion construit. Conține, printre altele, aceste două cadre statice.



Era locul perfect cu lumina perfectă, cu adierea perfectă, cu norii perfecți. Și eu eram acolo cu tot echipamentul. Perfect. Și-am stat pe pământ doar cât să mă uit cum se-nclină tulpinile în vânt. Și-a fost perfect.




Și tocmai mi-am dat seama: când am văzut acum_ani wallpaperul cu dealuri verzi din Windows Xp, cunoscut popular ca Bliss, mi-am zis că aș fi ”cel mai tare” dacă aș face vreodată o poză care măcar să semene cu ea. Și nu numai că am reușit asta, dar am făcut-o ca la Teleenciclopedia, cu ”nori mișcători”. O să-mi permit să fiu mulțumit de mine însumi pentru 25 de secunde.

Sunetul e chiar de acolo, de lângă iaz. Pornește-l, trece-l pe HD, apoi dă click iar la începutul desfășurătorului dacă încă n-a trecut la rezoluția mai bună. Cândva va trebui să învăț cum se exportă ca_lumea un clip.





De-ți place, dă-l mai departe. Și du-te de-l vizitează prin Balotești. Și mai întinde-te prin iarbă.


6 comments:

  1. Faine rau de tot!Aproape de Fierbinti este casa mea :)Felicitaaarrri! din suflet!

    ReplyDelete
    Replies
    1. E o zonă fantastică. Sunt puțin invidios pe tine. Cred c-aș fugi pe câmp în fiecare zi.

      Delete
  2. Superb, Catalin! :) Mereu bucuri multe perechi de ochi cu ratacirile tale.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ha, excelentă asta. Mă pot numi Fiul Rătăcitor. Chiar mi-aș redenumi blogul așa. :))

      Delete
  3. Daca imi permiti doar, Fierbinti si Scanteia apartin mai degraba aceluiasi camp lexical si nu familii lexicale. In rest, superbe poze!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ai dreptate. Mea culpa. Rectific și-ți mulțumesc. ^__^

      Delete

Stay a while and listen...or type.