Nov 27, 2013

cât tu dormeai



Să fi fost 02:00.

Și nu-i doar din cauză că-s insomniac, ci e vina viscolului. Mai jos, în primul cadru, mă clătina din ghete. Și tocmai de asta trebuia să fiu în mijlocul lui.

De la fereastră văd roiul de fulgi izbindu-se de lămpi. Trebuie să ies. Să fiu primul care calcă omătul, să despart troienele, să scârțâi nămeții. E terapie pură și una dintre plăcerile constante încă de băiețandru. Or prin Vâlcea n-am mai ajuns în ultimele luni, deci ne descurcăm cu ce-avem.

Și-n jur era nederanjată, furtuna încă-n toi, iar eu blindat cu materiale termoizolante. Mi-ai fi văzut doar luciul ochilor sprâncenați. Cu cât stratul exterior îmi îngheța mai repede, cu atât mai bine pentru camera pe care-o scoteam de sub polar. Fulgii nu se mai topeau pe ea. Cadrele trebuiesc drămuite cu mare grijă, de parcă pelicula-i limitată, pentru că 10 secunde de-ncadrare sunt suficiente să-ți umple parasolarul cu alb. Sau să fii scuturat de zăpada din pomul de deasupra.

M-am străduit să reproduc culorile și atmosfera cartierului. Sau măcar a potecii pe care-am urmat-o prin viscol. Drumul n-a durat prea mult pentru că până-n 04:00 zăpada n-a mai căzut și-au fost deszăpezite inclusiv șinele de tramvai. Conform postărilor de pe facebook, singurii luați anul ăsta prin surprindere am fost noi.




















4 comments:

Stay a while and listen...or type.